luni, 20 martie 2017

Zvonire de primăvară

De dimineaţă ştiu că vine seara
Şi azi se trece prea degrabă-n ieri,
Se simte că revine primăvara
Ce-nchide răni şi vindecă dureri.

Greu se-nţelege ce mistere leagă
Verdele crud al prea grăbitei ierbi
De marile zăpezi ce se reneagă
Şi înmulțirea paşilor de cerbi.

Îmi amintesc şi-acum de iarnă tristă,
Ce ziua şi-o trecea umblând prin ger,
Când mă-ntrebam, retoric, de există
Alb nesfârşit ori infinit mister.

Şi port în suflet vechiul caledar,
Care păstra o rânduială
Şi nu avea nicicum, nicicând habar,
Că cineva l-ar pune la-ndoială.

Abia acum simt rănile cum dor,
Văd clar că ziua trece, vine seara,
Şi-mi creşte umbra înfiorător,
De parcă vrea s-alunge primăvara.

Dar zilele tot cresc, se tot sporesc
Îşi tot adună muguri de lumină,
Zorii de zi se văd cum se grăbesc,
Dorindu-şi ziua, cât mai mult, senină.

Doar timpul dă nuanţelor statut
Şi vremii-i pune gând de rânduială,
Lasă-n trecut tot ce-i deja trecut,
Neacceptând lumeasca tânguială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu