Te văd zâmbind, iubito, când mă-ncrunt
Şi viaţa-ncet, încet, mi-o întorci pe dos,
Nu-mi ei în calcul nici un amănunt,
Dar reproşezi că sunt cam furios.
Prea bine ştii cum este felul meu,
Gândesc în mod complex, axiomatic
Dar tot mă-ntrebi de nu îmi este greu
Să calculez extreme matematic...
Dar parte-a vieţii-mi eşti şi-ţi mulţumesc,
Şi zâmbetul ce-l ştiu un fapt mărunt
Mă face chiar mai mult să te iubesc
Destinul să-l trăiesc prin amănunt.
Am pariat de mult pe viaţa-n doi,
Şi-l tot câștig când mi te-mpotriveşti,
Cu tine-aş sta mereu şi, înapoi,
N-aş reveni din lumea de poveşti.
În lumea-aceea am intrat de mult,
De când idei de fapte ne eram
Şi izbăviţi de-al minţii greu tumult
Spre absolutul vieţii-naintam.
Cu tine primii paşi prin Cer i-am mers,
Cu mine ai trecut al nopţii prag,
Şi, motivând non-sensul de revers,
Puneai accent pe timpul cronofag.
De neodihna vieţii, vreau sau nu,
Prin neodihna nopţii mă conving,
Şi simt mereu că, dacă n-ai fi tu,
Mult prea puţine aş putea să-nving.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu