Eu ştiu că eşti departe
Şi ştiu că nu te-ntorci într-un curând,Dar chiar şi-aşa, te fac un semn de carte
Ca să-mi păstrez o lacrimă de gând.
Nu-mi motivez, prin vorbe, aşteptarea,
Nici n-aş avea, prin vorbe, cum să spun,
Că dată azi ne este depărtarea
Ca să avem şi ceva în comun.
Şi-atunci va fi să ai a înţelege
De ce, şi cum, şi cât ai rătăcit,
Ce-n gând ţi-a fost necunoscută lege
În care-ai stat şi timp ai irosit.
Va fi atunci grăbirea-ţi tot mai mare,
Şi ne vom fi, grăbindu-ne, trăiri,
Tu coborând din nori de depărtare,
Eu depănând noian de amintiri.
Vei da alt sens nevoii de aproape,
Când nu vor sta nici vorbele-ntre noi,
Dorindu-ţi viaţa-n pat să ne îngroape
Pentru a fi de-a pururi amândoi.
Uita-vei să-ţi mai pui pe tine haine,
Ca timpul să nu-ţi fie mult pierdut,
Împovărând degeaba sfinte taine
Ce le credeai pierdute prin trecut.
Nu-mi spun minciuni...
Chiar dacă eşti departe,
Un gând ce-l am îmi spune ce va fi,Că îţi voi fi şi eu un semn de carte
Şi-n ea, peste un timp, mă vei găsi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu