joi, 22 decembrie 2016

Alb de bine

Pierdut de-aș fi, m-aș regăsi în tine
Spre nemurire-n tine m-ai oprit,
Dorindu-ți să mă știi fiindu-mi bine,
Căutător mereu spre infinit.

De s-ar putea, în fiecare seară,
Sub cetini încărcate de zăpezi,
Te-aș duce-n casa visului de ceară,
În joc, cu foc, destin să-mi conturezi.

Prin reverii ce luminează forme,
Ca umbre urcătoare pe pereți
Să potolim dorințele enorme
Cu fantezii și cu iubire, beți...

Și tot așa, când frigul, peste noapte,
Te va-ndemna de el să te ferești,
Apropierii-ți să-ți răspund prin fapte
Să simți că iarna noastră-i ca-n povești...

Alba minune viscolită-n tine
Un gând de a trăi ți-a dezmorțit,
Lăsându-mă să fie iarăși bine,
Iertat fiind de cât m-am rătăcit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu